Era atât de zgârcit, încât, noaptea, lătra în curte ca să facă economie de câine.
Unii trăiesc gratis, alţii degeaba.
Dacă într-o vorbă îndeşi mai mult decât încape, devine vorbă goală.
De ce prostul e mărginit, când prostia e nemărginită?
Bănuitorul se trezeşte înaintea ceasului deşteptător, ca să-l controleze dacă sună exact.
În fiecare zi de primăvară când vin rândunelele, pesimistul fredonează "vezi rândunelele se duc".
Caloriferul stins e mai rece decât frigiderul în funcţiune.
O idee bine clocită trebuie să facă adepţi, nu pui.
Când stai de vorbă cu proştii numai duminica e o adevărată sărbătoare.
De ce au militarii acte de stare civilă?
Fost primar, fost prefect, fost senator, fost ministru, conu Mişu a fost numai fost.
Ca să măsori distanţele, trebuie să le şi străbaţi.>
Marele cusur al femeilor este că te iubesc, totdeauna, când ai altceva de făcut.
Nu sunt sensibil la frig. Chiar şi gerul mă lasă rece.
E frumos să fii bun, dar trebuie să fii şi bun la ceva.
Numai după invidia altora îţi dai seama de propria ta valoare.
Fericirea se trăieşte numai de la o clipă la alta. Între ele bagă intrigi viaţa.
Laşitatea este sentimentul care n-are nici măcar curajul să spună cum îl cheamă.
Dragostea.. Bătăi de inimă pentru dureri de cap. Sentimentul care vine în galop şi dispare în vârful picioarelor.
Femeile nu înşeală, compară.
Lanţurile au redactat definiţia libertăţii.
Plictiseala lungeşte ziua şi scurtează viaţa.
O plantă care provoacă insomnii unora: laurii altora.
Minciuna premeditată nu mai e chestiune de fantezie, ci de caracter.
Adevăraţii cai de cursă nu aleargă pentru premii, ci numai ca să-şi pună sângele în mişcare.
Gloria, când moare, nu face testament în favoarea nimănui.
În ziua victoriei, nu uita să-ţi aminteşti şi de înfrângerile anterioare.
Nu gloria este efemeră, ci numai cei ce o au.
Amintirile unora se numesc remuşcări.
Fiecare inimă are podul ei cu vechituri, pe care nu se îndură să le arunce niciodată, dar le scutură din când în când.
Amintirile sunt asemenea cărţilor din biblioteca ta. Cauţi câte una când nu mai ai nimic nou de citit.
N-am cerut vieţii nimic. Tot ce am avut, i-am smuls. Şi tot ce n-am avut, mi-a furat.
Cu vremea să mergi în pas, nu la pas.
Una e să crezi şi alta e să fii credul.
Una e să ceri, alta să cerşeşti, şi cu totul altceva să revendici..
Când ţi se cuvine ceva, să nu ceri. Pretinde.
Amabilitatea adevărată trebuie să fie, în primul rând, o chestiune de caracter şi apoi una de educaţie.
Nu plânge fără motiv. Şi mai ales, nu plânge când ai motive.
Viitorul unui om, ca şi al unei lumi, se construieşte, nu se visează.
Te-ai întrebat vreodată câte mâini au făcut pâinea, pe care, cu una singură, o duci la gură?
Fără mâna omului, omenirea ar fi trăit în patru labe .
Bănuiala e serviciul de spionaj al oamenilor neînarmaţi pentru viaţă.
În fiecare tren al lumii, viaţa circulă pe compartimente.
Meridianele: bretelele globului pământesc, ca să nu-i cadă ecuatorul în vine.
Era atât de urât, încât atunci când se strâmba, părea mai puţin urât.
Când priveşti marea, gândul o ia în derivă.
Suntem chit, tinere confrate. Dumneata nu mă cunoşti şi eu nu te recunosc.
Poţi să fii într-o ureche şi totuşi foarte serios la treabă: dacă eşti ac.
Noaptea, viteza gândului circulă în "ani-întuneric".
Când porcul trece de trei sute de kilograme încetează de a fi porc. Devine "exponat".
Uneori te uiţi fără să vezi şi, alteori, vezi fără să te uiţi.
Şi dacă ai chelit, ce? Parcă pe lumea asta nu sunt şi vulturi pleşuvi?
Focul sacru nu se aprinde cu chibrituri.
Dragostea a murit în clipa când rămâi singur în doi.
Unui măgar, când îi spui asin, este ca şi cum în loc de "mă", i-ai spune "domnule".
Numai covoarele se nasc ca să fie călcate în picioare.
Se afișează postările cu eticheta FUN GARBAGE. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta FUN GARBAGE. Afișați toate postările
duminică, 30 ianuarie 2011
sâmbătă, 24 iulie 2010
Permisul de conducere! De Dan Puric
Dumnezeu, iubindu-mă, mă tot pune la felurite încercări ca să nu mă plictisesc. Aşa a fost şi cu şoferia. Ne-am luat şi noi maşină.
Atunci mi-a zis soţia că ar fi bine să-mi iau permis şi eu, că cine ştie, s-ar putea să fie nevoie vreodată să şofez. Pentru mine, lucrul astă a venit prea tarziu, şi m-am dus la prima lecţie de şoferie cu emoţii de liceean, la un PECO, unde trebuia să mă întâlnesc cu instructorul. Tremuram rău pe marginea trotuarului, ca la bacalaureat, şi îl aşteptam. Cel mai bun lucru era că omul nu mă cunoştea.
A venit cu o Dacia de pe vremea lui Ceauşescu, căreia, când i-a pus o frână, chiar în faţa mea, i-au sărit şuruburile pe jos. Le-a adunat tacticos şi le-a pus la locul lor, ignorându-mă.
Era mecanicul absolut, la întâlnirea cu imbecilul absolut.
Locul mortului
Nea Ilie era plin de vaselină şi avea un fes slinos pe cap. M-a citit din prima, şi-a dat seama cu cine are de-a face. Daca m-ar fi cunoscut, mi-ar fi spus:
- Vai, maestre, ce onorat sunt să vă fiu eu instructor!
Când mi-a zis, fără să se uite la mine:
- Bă, asta e cheia!, am îngheţat.
- Fii atent, a continuat el, ambreiajul este tata, frâna este mama, iar acceleraţia este copilul tâmpit care aleargă până ce dă cu capul în prima maşină.
Absolut genial!
Apoi îmi spune scurt:
- Treci în locul meu!
Eu, speriat:
- Lasă-mă, nene, că n-am mai pus în viaţa mea mâna pe aşa ceva.
El:
- Bă, tu nu te-ai săturat să stai pe locul mortului şi să te conducă toţi tâmpiţii?
Şi atunci m-am gândit să strig şi eu la poporul român:
- Popor român, nu te-ai săturat să stai pe locul mortului şi să fii condus de toţi tâmpiţii?
Era o adevarată resuscitare, domnule! Şi îmi tot repeta:
- Hai, hai, învaţă să conduci!
Ceea ce a urmat a fost incredibil. M-a scos direct în trafic. Şi eu trebuia să am mâna pe volan, pe chei, pe schimbătorul de viteze, trebuia să mă uit în cele două oglinzi, dar şi în ochii lui.
- Unde te duci, măăă? Nu vezi unde mă bagi? O calci pe baba aia! Nu te uiţi în spate? Vezi, băă, că intră ălă în tine!
Şi m-a ţinut aşa, de îngheţam şi transpiram tot, doua zile la rând! Nu mai eram sănătos! Nici un rol, în viaţa mea, nu m-a solicitat atât de mult, şi nu m-a adus într-o asemenea stare. În a treia zi s-a liniştit de tot. Stătea bătrânul cu o mână pe volan şi cu fesul pe ochi. Dormea, domnule! «Înseamnă că am început să conduc bine», mi-am zis.
Crucea Sfântului Andrei
Nu l-aţi văzut pe Puric, disperatul, între Maestrul său dormind şi traficul din Bucureşti. Si, târându-mă încet-încet, am trecut pe lângă un cimitir. Atunci Maestrul a deschis ochii:
- Bă, vezi? Aici e o fostă elevă de-a mea!, imi zise.
Mie mi-a îngheţat coloana vertebrală.
- În cimitir? il intreb
- Pai da! Nu e singură, e cu soţul!
- Cum a ajuns acolo?
- Tot aşa, bă, ca şi tine, nu a oprit la Crucea Sfântului Andrei, aia pe unde trece trenul. Păi, băă, când vezi o cruce, nu te opreşti să te închini? Treci ca animalul? Ce-o fi cu graba asta, că tot acolo ajungi!
Omul ăsta m-a creştinat pe mine, teologul lui peşte.
Avea dreptate! Când vezi Crucea Sfântului Andrei, te uiţi în dreapta şi nu crezi nici măcar în ăla de-ţi face semn cu steagul, că e ţara plină de proşti.
Vei învaţa să conduci când vei şti să te fereşti de proşti, nu când vei şti legea!
Atunci mi-a zis soţia că ar fi bine să-mi iau permis şi eu, că cine ştie, s-ar putea să fie nevoie vreodată să şofez. Pentru mine, lucrul astă a venit prea tarziu, şi m-am dus la prima lecţie de şoferie cu emoţii de liceean, la un PECO, unde trebuia să mă întâlnesc cu instructorul. Tremuram rău pe marginea trotuarului, ca la bacalaureat, şi îl aşteptam. Cel mai bun lucru era că omul nu mă cunoştea.
A venit cu o Dacia de pe vremea lui Ceauşescu, căreia, când i-a pus o frână, chiar în faţa mea, i-au sărit şuruburile pe jos. Le-a adunat tacticos şi le-a pus la locul lor, ignorându-mă.
Era mecanicul absolut, la întâlnirea cu imbecilul absolut.
Locul mortului
Nea Ilie era plin de vaselină şi avea un fes slinos pe cap. M-a citit din prima, şi-a dat seama cu cine are de-a face. Daca m-ar fi cunoscut, mi-ar fi spus:
- Vai, maestre, ce onorat sunt să vă fiu eu instructor!
Când mi-a zis, fără să se uite la mine:
- Bă, asta e cheia!, am îngheţat.
- Fii atent, a continuat el, ambreiajul este tata, frâna este mama, iar acceleraţia este copilul tâmpit care aleargă până ce dă cu capul în prima maşină.
Absolut genial!
Apoi îmi spune scurt:
- Treci în locul meu!
Eu, speriat:
- Lasă-mă, nene, că n-am mai pus în viaţa mea mâna pe aşa ceva.
El:
- Bă, tu nu te-ai săturat să stai pe locul mortului şi să te conducă toţi tâmpiţii?
Şi atunci m-am gândit să strig şi eu la poporul român:
- Popor român, nu te-ai săturat să stai pe locul mortului şi să fii condus de toţi tâmpiţii?
Era o adevarată resuscitare, domnule! Şi îmi tot repeta:
- Hai, hai, învaţă să conduci!
Ceea ce a urmat a fost incredibil. M-a scos direct în trafic. Şi eu trebuia să am mâna pe volan, pe chei, pe schimbătorul de viteze, trebuia să mă uit în cele două oglinzi, dar şi în ochii lui.
- Unde te duci, măăă? Nu vezi unde mă bagi? O calci pe baba aia! Nu te uiţi în spate? Vezi, băă, că intră ălă în tine!
Şi m-a ţinut aşa, de îngheţam şi transpiram tot, doua zile la rând! Nu mai eram sănătos! Nici un rol, în viaţa mea, nu m-a solicitat atât de mult, şi nu m-a adus într-o asemenea stare. În a treia zi s-a liniştit de tot. Stătea bătrânul cu o mână pe volan şi cu fesul pe ochi. Dormea, domnule! «Înseamnă că am început să conduc bine», mi-am zis.
Crucea Sfântului Andrei
Nu l-aţi văzut pe Puric, disperatul, între Maestrul său dormind şi traficul din Bucureşti. Si, târându-mă încet-încet, am trecut pe lângă un cimitir. Atunci Maestrul a deschis ochii:
- Bă, vezi? Aici e o fostă elevă de-a mea!, imi zise.
Mie mi-a îngheţat coloana vertebrală.
- În cimitir? il intreb
- Pai da! Nu e singură, e cu soţul!
- Cum a ajuns acolo?
- Tot aşa, bă, ca şi tine, nu a oprit la Crucea Sfântului Andrei, aia pe unde trece trenul. Păi, băă, când vezi o cruce, nu te opreşti să te închini? Treci ca animalul? Ce-o fi cu graba asta, că tot acolo ajungi!
Omul ăsta m-a creştinat pe mine, teologul lui peşte.
Avea dreptate! Când vezi Crucea Sfântului Andrei, te uiţi în dreapta şi nu crezi nici măcar în ăla de-ţi face semn cu steagul, că e ţara plină de proşti.
Vei învaţa să conduci când vei şti să te fereşti de proşti, nu când vei şti legea!
duminică, 6 septembrie 2009
Botezul văzut prin ochii bebeluşului
Ora 14.00. Multă lume în casă. Mama s-a coafat, tata are un soi de şervet verde legat de gât, cam ca barbeţica mea, dar mai îngust. Arată caraghios, am râs de el. Bietul tată, crede că râd de fapt cu el. Oricum, suspect de multă agitaţie. Presimt că e în legătură cu mine. Ia să stau treaz. Nu, mamă, nu vreau să dorm şi nici să mănânc. Voi îmi pregătiţi ceva!
Ora 15.00. Au mai venit şi alţii. Vorbesc tare, râd. Din când în când se apleacă şi mă gâdilă. Ăsta-i un obicei tâmpit; ce, ne cunoaştem? Pe voi vă gâdilă necunoscuţii în dormitor? Ia să plâng niţel, poate mă ia mama-n braţe şi scap. Deci trag aer în piept, deschid gura şi...
Ora 15.45. Presupun c-am adormit. Adică trebuie să fi dormit, nu, că acuma m-au trezit. Ce mitocani... Bă, dormeam, da? Ce mă trambalaţi atâta? Na, că acum a apucat-o pe mama cheful să mă schimbe. Femeie, tu pe ce lume eşti? Lasă-mă-n pace să dorm! Ia să tragem aer în piept...
Ora 16.15. Credeţi că am chef de plimbare? Adică, zău, vă imaginaţi că asta vrea omu' sâmbătă după-amiază pe la patru, să se dea cu maşina? Şi acum ne şi întoarcem, că cică au uitat un certificat de naştere. Asta mi se pare o prostie. Ce, aveţi nevoie de dovezi că m-am născut? Nu urlu suficient de tare aici? Nu pricepeţi? Vreau aaa-caaa-săăăă, la mine-n paaaat!
Ora 16.30. Oooo, ce de luminiţe-n camera asta! Şi ce tavan înalt! Miroase cam naşpa, n-ar strica o curăţenie generală, dar dacă n-au ferestre, nici n-ai ce să speri... Uite-i şi pe tipii ăştia, umblă-n rochii aurii cu mâneci negre, doi bărboşi... Na că unul a pus mâna pe mine. Ia gheara, bă deşteptule, ce-i cu manierele astea?
Ora 16.40. Cântă sau aşa cred ei. Mama e Carmina Burana pe lângă ăştia. Aoleu, mă blues brothers, mai încet că nu mă mai aud gândind! Mă ţine-n braţe o tanti, habar n-am cine e. Ăia rag de mama focului. E cam multă lume în spate, e şi o oală mare în stânga, o masă... Cred că ăştia vor să mă mănânce. Băi, trebuie să scap de-aici imediat. Mama! Maaaaa-maaaaa! Cât mai tare: MAAAA-MMMAAAAAA!
Ora 16.50. Urlu în continuare. Pân-aici mi-a fost, nu mai scap. Mama e cu ei, clar. În loc să mă scape din beleaua asta îngrozitoare (în care tot ea m-a băgat, dacă e să mă gândesc), a venit să-mi dea suzeta. Suzeta? De-asta crezi tu, mamă, că am nevoie acum? Ia-mă de-aici, nu-i vezi p-ăştia ce-mi pregătesc? Ce trădătoare... Nu m-aş fi aşteptat la aşa ceva tocmai din partea ei.
Ora 17.00. Tanti m-a pasat la nenea, dar tot în spatele bărboşilor stau. Ăia fac vrăjitorii peste cartea de bucate, lumea îi aprobă cu gesturi stranii. În oala aia e apă, m-am prins. Nu văd de-aici dacă e vreun morcov şi niscaiva păstârnac înăuntru, dar n-am nici o-ndoială. Cred că mă fac ciorbă. Am încurcat-o rău de tot. Cred c-am şi răguşit, dar nu mă las. Cineva trebuie să mă salveze şi pe mine. Cineva, oricine, ajutor!
Ora 17.05. Nenea face avioane cu mine. Ce truc vechi, suckere, nu mă păcăleşti.
Ora 17.10. Nenea face avioane cu mitraliere şi cu bombe. Am tăcut, fazanul crede că datorită lui. Aiurea, nu m-am resemnat, doar îmi conserv puterile magice. Când or vrea să m-arunce-n oală, o să-mi iau zborul şi-o să le dau cu tifla din turlă. Roadeţi-vă unghiile, na, canibalilor.
Ora 17.15. Gata, pân-aici mi-a fost. M-au luat pe sus, m-au pus pe masă, m-au dezbrăcat. Pentru o clipă am ajuns pe burtă, dar puterile magice n-au acţionat, n-am putut s-o şterg, deşi am încercat. Acum m-a luat bărbosul nr. 1 şi mă duce spre oală. Acum, ajutor, acum! Bă, nu mă baga-năuntru, bă, stai aşa!
Ora 17.15. Hopa! S-a răzgândit, uite-l că mă scoate. Stai să ţip.
Ora 17.15. Nu, iar mă bagă-n oala. Mă, nebunule, termină!
Ora 17.15. Iar m-a scos. Devine ridicol. Nici nu ştiu dacă vrea să mă înece pe bune, că mă ţine de nas şi gură. Poate vrea să mă sufoce? Mă deşteptule, tu respiri cumva pe alte găuri?
Ora 17.15. Dacă mai face asta încă o dată, pe bune dacă nu fac şi eu ceva pe el. Măcar atât. Ia, că mă ţine deasupra oalei, să mă scurg. Ce înapoiaţi... de prosoape n-aţi auzit?
Ora 17.20. Credeam c-am scăpat, că s-au îndurat. M-au luat de la oloi, m-au îmbrăcat la loc, dar m-au dat şi cu ulei şi tot lui nenea ăla m-au livrat şi ăla merge cu bărboşii într-o cameră secretă. Acolo o fi tigaia, poate nu mai vor ciorbă. Unde duceţi voi copiii mici, mă nenorociţilor? Ia să urlu un pic, poate atrag atenţia cuiva, deşi ăştia-s clar vorbiţi între ei. Las'că scap eu şi vă dau pe mâna Poliţiei!
Ora 17.25. Nu trebuia să urlu. Mi-au băgat pe gât droguri cu linguriţa. Se-nvârte tot, mă ţin de bărbie să-nghit. Am reuşit să scuip un pic, dar bărbosul s-a ferit, e clar că are experienţă, pezevenghiul. În schimb, fraierul care mă ţine strâns în braţe e începător. Acum are o amintire de la mine pe rever.
Ora 17.30. Dhhroggul ăla îşşşi faceee eefectul... mmmmhhhmmm... mi-e somn. Tu, trecătorule, dacă citeşti asta, să ştii că m-am luptat ca un bărbat şi-am fost învins mişeleşte. Adio şi să vă stau în gât.
Ora 18.00. M-am trezit din nou. Sunt viu, întreg. Nu ştiu cum am scăpat, dar încă un botez nu mai suport. Băi, deştepţilor, sper că nu vă mai vine vreo idee săptămâna viitoare. Femeie, ia scoate sutienul şi fă-te-ncoa. N-am uitat că m-ai trădat acolo, dar acum am nevoie de tine. Mi-e foame.
Sursa:http://www.clubopel.com/viewtopic.php?p=584731#584731
Ora 15.00. Au mai venit şi alţii. Vorbesc tare, râd. Din când în când se apleacă şi mă gâdilă. Ăsta-i un obicei tâmpit; ce, ne cunoaştem? Pe voi vă gâdilă necunoscuţii în dormitor? Ia să plâng niţel, poate mă ia mama-n braţe şi scap. Deci trag aer în piept, deschid gura şi...
Ora 15.45. Presupun c-am adormit. Adică trebuie să fi dormit, nu, că acuma m-au trezit. Ce mitocani... Bă, dormeam, da? Ce mă trambalaţi atâta? Na, că acum a apucat-o pe mama cheful să mă schimbe. Femeie, tu pe ce lume eşti? Lasă-mă-n pace să dorm! Ia să tragem aer în piept...
Ora 16.15. Credeţi că am chef de plimbare? Adică, zău, vă imaginaţi că asta vrea omu' sâmbătă după-amiază pe la patru, să se dea cu maşina? Şi acum ne şi întoarcem, că cică au uitat un certificat de naştere. Asta mi se pare o prostie. Ce, aveţi nevoie de dovezi că m-am născut? Nu urlu suficient de tare aici? Nu pricepeţi? Vreau aaa-caaa-săăăă, la mine-n paaaat!
Ora 16.30. Oooo, ce de luminiţe-n camera asta! Şi ce tavan înalt! Miroase cam naşpa, n-ar strica o curăţenie generală, dar dacă n-au ferestre, nici n-ai ce să speri... Uite-i şi pe tipii ăştia, umblă-n rochii aurii cu mâneci negre, doi bărboşi... Na că unul a pus mâna pe mine. Ia gheara, bă deşteptule, ce-i cu manierele astea?
Ora 16.40. Cântă sau aşa cred ei. Mama e Carmina Burana pe lângă ăştia. Aoleu, mă blues brothers, mai încet că nu mă mai aud gândind! Mă ţine-n braţe o tanti, habar n-am cine e. Ăia rag de mama focului. E cam multă lume în spate, e şi o oală mare în stânga, o masă... Cred că ăştia vor să mă mănânce. Băi, trebuie să scap de-aici imediat. Mama! Maaaaa-maaaaa! Cât mai tare: MAAAA-MMMAAAAAA!
Ora 16.50. Urlu în continuare. Pân-aici mi-a fost, nu mai scap. Mama e cu ei, clar. În loc să mă scape din beleaua asta îngrozitoare (în care tot ea m-a băgat, dacă e să mă gândesc), a venit să-mi dea suzeta. Suzeta? De-asta crezi tu, mamă, că am nevoie acum? Ia-mă de-aici, nu-i vezi p-ăştia ce-mi pregătesc? Ce trădătoare... Nu m-aş fi aşteptat la aşa ceva tocmai din partea ei.
Ora 17.00. Tanti m-a pasat la nenea, dar tot în spatele bărboşilor stau. Ăia fac vrăjitorii peste cartea de bucate, lumea îi aprobă cu gesturi stranii. În oala aia e apă, m-am prins. Nu văd de-aici dacă e vreun morcov şi niscaiva păstârnac înăuntru, dar n-am nici o-ndoială. Cred că mă fac ciorbă. Am încurcat-o rău de tot. Cred c-am şi răguşit, dar nu mă las. Cineva trebuie să mă salveze şi pe mine. Cineva, oricine, ajutor!
Ora 17.05. Nenea face avioane cu mine. Ce truc vechi, suckere, nu mă păcăleşti.
Ora 17.10. Nenea face avioane cu mitraliere şi cu bombe. Am tăcut, fazanul crede că datorită lui. Aiurea, nu m-am resemnat, doar îmi conserv puterile magice. Când or vrea să m-arunce-n oală, o să-mi iau zborul şi-o să le dau cu tifla din turlă. Roadeţi-vă unghiile, na, canibalilor.
Ora 17.15. Gata, pân-aici mi-a fost. M-au luat pe sus, m-au pus pe masă, m-au dezbrăcat. Pentru o clipă am ajuns pe burtă, dar puterile magice n-au acţionat, n-am putut s-o şterg, deşi am încercat. Acum m-a luat bărbosul nr. 1 şi mă duce spre oală. Acum, ajutor, acum! Bă, nu mă baga-năuntru, bă, stai aşa!
Ora 17.15. Hopa! S-a răzgândit, uite-l că mă scoate. Stai să ţip.
Ora 17.15. Nu, iar mă bagă-n oala. Mă, nebunule, termină!
Ora 17.15. Iar m-a scos. Devine ridicol. Nici nu ştiu dacă vrea să mă înece pe bune, că mă ţine de nas şi gură. Poate vrea să mă sufoce? Mă deşteptule, tu respiri cumva pe alte găuri?
Ora 17.15. Dacă mai face asta încă o dată, pe bune dacă nu fac şi eu ceva pe el. Măcar atât. Ia, că mă ţine deasupra oalei, să mă scurg. Ce înapoiaţi... de prosoape n-aţi auzit?
Ora 17.20. Credeam c-am scăpat, că s-au îndurat. M-au luat de la oloi, m-au îmbrăcat la loc, dar m-au dat şi cu ulei şi tot lui nenea ăla m-au livrat şi ăla merge cu bărboşii într-o cameră secretă. Acolo o fi tigaia, poate nu mai vor ciorbă. Unde duceţi voi copiii mici, mă nenorociţilor? Ia să urlu un pic, poate atrag atenţia cuiva, deşi ăştia-s clar vorbiţi între ei. Las'că scap eu şi vă dau pe mâna Poliţiei!
Ora 17.25. Nu trebuia să urlu. Mi-au băgat pe gât droguri cu linguriţa. Se-nvârte tot, mă ţin de bărbie să-nghit. Am reuşit să scuip un pic, dar bărbosul s-a ferit, e clar că are experienţă, pezevenghiul. În schimb, fraierul care mă ţine strâns în braţe e începător. Acum are o amintire de la mine pe rever.
Ora 17.30. Dhhroggul ăla îşşşi faceee eefectul... mmmmhhhmmm... mi-e somn. Tu, trecătorule, dacă citeşti asta, să ştii că m-am luptat ca un bărbat şi-am fost învins mişeleşte. Adio şi să vă stau în gât.
Ora 18.00. M-am trezit din nou. Sunt viu, întreg. Nu ştiu cum am scăpat, dar încă un botez nu mai suport. Băi, deştepţilor, sper că nu vă mai vine vreo idee săptămâna viitoare. Femeie, ia scoate sutienul şi fă-te-ncoa. N-am uitat că m-ai trădat acolo, dar acum am nevoie de tine. Mi-e foame.
Sursa:http://www.clubopel.com/viewtopic.php?p=584731#584731
vineri, 21 august 2009
Ultimele zile ale unui Logan (-ist)
Ah, ce dimineata frumoasa! Soarele straluceste, pista e calda, numai buna sa ies cu bolidul la plimbare. Cobor in fata blocului. Dumnezeule, ce straluceste! Visiniul asta ii confera o forta interioara greu de imaginat. Ah, stai, crima! Are un fir de praf pe oglinda! Oare o fi atins-o nenorocitul ala cu rahatul ala de X7 de alaturi? Aia e masina? Bleah. In fine, sa ii ridicam stergatoarele, drept avertisment, ca sa stie cum sa se comporte de-acum incolo. Plus de asta, eu stau in cartier de 30 de ani, vine puta bleaga asta sa parcheze LANGA MINE? Plec in forta de pe loc, sa stie lumea ca Elvis has left the building. De asta cauciucurile sunt de cauciuc, sa poti sa le schimbi. Dau drumul la muzica, am ultimul album Copilul de Aur. Dau la maxim si deschid usor geamul, sa auda si fraierii cum traieste baietii adevarati. Ajung la intersectia de la bulevard. Intru cu tupeu. Baaaa nesimtitule, de ce nu dai prioritate? Ajung la semafor. Sa mor io daca inteleg de ce stau astia. Ce daca e rosu, ba quaie, daca nu e nimeni, treci, nu incurci pe ceilalti! Claxonam putin, de control. Ce claxon misto are bolidul. Uh, o placere sa il asculti. Hai ca mai sunt 10 secunde si se face verde. Ia sa mai dau un claxon, sa il pregatesc pe fraierul din fata, sa stie ca trebuie sa plece la fix. Pai ce pana mea, daca nu demarezi cu scrasnet de roti, de ce ti-ai mai luat masina?
La munca iar aglomeratie in fata. Bulangii astia mi-au ocupat locul de parcare, las ca le las eu o urma de cheie, sa stie cu cine au de-aface. Adica de ce sa nu am voie sa parchez pe colt, pe trecerea de pietoni? Pai tu stii cat am dat eu pe masina asta? Aici ramane, sa moara ce-am mai scump de nu va sparg.
Trebuie sa plec la Constanta . Ah, o sa intru pe autostrada. Vis… vantul vajaind in tetiere, Adrian cantand in boxe, bolidul fasaindu-si rotile pe asfaltul incins. Uite pe bulache asta, cum merge pe banda a 2 a si are doar 130. Flasuri, clar, sa-si mute troaca de A8, trece un Logan baaa! Ia uite, acelereaza! Stai ba, ca te fac, pai noi aici ce avem, masina sau caruta?! 130, 140, 150 m#ie fraiere, te-am ars! I-am dat blana! Hm, ia uite, asta mai avea o viteza! Las’ ca o calcam si noi, ca bestia mea visinie poate si mai mult. Ma, dar ce tremura asa? Cam bate volanul! Dar nu ma las!
Comunicatul Politiei Rutiere: La iesirea de pe autostrada Bucuresti-Constanta, in dreptul localitatii Cernavoda, conducatorul unui Logan visiniu a pierdut controlul volanului si s-a infipt intr-un copac. Datorita faptului ca airbagul nu a functionat, inca suntem in cautarea capului soferului. Producatorul de la Mioveni sustine ca probabil airbagul nu s-a deschis pentru ca nu a fost lovitura suficient de puternica.
Sursa: http://www.clubopel.com/viewtopic.php?p=574527#574527
joi, 20 august 2009
Din puţul gândirii
Success is just like being pregnant. Everybody congratulates you, but nobody knows how many times you were fucked.
duminică, 2 august 2009
VERBE..DE DUH
Prostia este infinit mai fascinanta decit inteligenta.Inteligenta are limitele ei, prostia nu.
sâmbătă, 19 aprilie 2008
Abonați-vă la:
Postări (Atom)